Despre rolul lor în psihoterapie și în viața de zi cu zi
Iubitorii de povești sunt cu siguranță bine veniți în cabinetul meu de psihologie ce conține o colecție vastă de cărți frumos ilustrate cu basme, povești clasice, povești terapeutice și povestiri.
Alături de jocul liber și protejat, de desen, pictură și modelaj, basmul, povestea și metafora sunt instrumente terapeutice foarte prețioase.
Copiii, spre deosebire de adolescenți și adulți, se exprimă natural prin joc și mijloace creative: pictură, desen, modelaj, colaj. Ei își pot exprima “mai sănătos și mai sigur” experiențele, trăirile și preocupările în spațiul protejat al jocului liber, în prezența unui adult conținător, care poate suporta exprimarea emoțiilor intense de frică, furie, tristețe, bucurie, entuziasm, îngrijorare etc, fără să intervină prompt și împăciuitor, instructiv cu soluția,. Adultul care poate suporta tensiunea alături de copil, care îi lasă timp și spațiu pentru a fi el însuși și a explora diferite soluții, pentru a manifesta ceea ce este activ atunci în lumea lui interioară, poate facilita dezvoltarea armonioasă a acestuia. Este important să îi acordăm copilului alături de spațiu și timp de exprimare, încredere în potențialul lui de rezolvare a situațiilor conflictuale sau încredere în capacitatea lui de a urca încă o treaptă în procesul lui de dezvoltare natural (de la nou-născut la bebeluș mai mare, de la bebeluș la copil care poate spune primele cuvinte și poate face primii pași, de la copil mic la copil ceva mai mare care merge la grădiniță, apoi la școală etc).
Dar cum transmitem apoi un mesaj copilului?
Copiii au alte capacitățile emoționale, de conștientizare, exprimare și gestionare a propriilor emoții și nevoi și au alte capacități intelectuale comparativ cu adolescenții și adulții. Gândirea lor este ancorată în concret, iar capacitatea de concentrare, de focusare a atenției este limitată. Ei întâmpină dificultăți în urmărirea unui discurs lung oricât de blând și binevoitor ar fi el și întâmpină dificultăți de confruntare directă cu unele situații și trăiri intense negative. Dar obiectivul este transformarea, creșterea și dezvoltarea unui copil cât mai flexibil, creativ, cu o bună capacitate de gestionare a propriilor trăiri și de orientare în realitate, de găsire a unor soluții personale eficiente pentru cerințele lumii interioare și pentru cerințele lumii exterioare, adică pentru a fi bine cu el însuși și cu ceilalți. Astfel, nu este uneori benefic să insistăm ca un copil să povestească situațiile dificile prin care a trecut. Îl putem invita să se joace sau să deseneze și dacă el sau ea simte că îl ascultăm, că suntem cu sufletul alături de el, deci dacă avem o atitudine empatică, el se va deschide și va exprima în joc exact ceea ce îl preocupă mai mult, ceea ce îl doare, îl sperie sau înfurie.
Ce facem apoi cu asta? De multe ori intervențiile făcute cu tact și cu spirit ludic ale adultului la finalul jocului copilului sau în timpul jocului, îl pot sprijini pe acesta să depășească blocajele. Dar alteori este nevoie de mai mult, iar soluția discursurilor sau a confruntării directe nu este adecvată vârstei sau capacității emoționale a copilului preșcolar sau școlar mic deoarece emoțiile ca frica, furia, vinovăția, rușinea, regretul etc pot fi prea intense pentru el sau ea.
O altă soluție este cea a basmelor, poveștilor și povestirilor. Acestea sunt deosebit de utile pentru dezvoltarea imaginației, a capacității de înțelegere a situațiilor de viață, pentru transmiterea unor valori, pentru acceptarea diversității umane, pentru dezvoltarea încrederii în forțele proprii prin identificarea cu personajele care reușesc să depășească situațiile critice din viață. Iar situațiile critice nu sunt reprezentate doar de situațiile limită, nocive (divorț, moartea rudelor, traume, abuzuri, violență fizică, sexuală li emoțională), ci și de momentele-cheie din viața oricărui copil, adolescent sau adult. Dacă ar fi să ne referim doar la copii, am putea enumera: prima zi la grădiniță, începutul școlii, nașterea unui frate mai mic, pierderea prin moarte a unui bunic, certurile cu copiii de aceeași vârstă, identificarea nevoilor diferite, desincronizările din relația părinte-copil, frica de întuneric, învățatul mersului pe bicicletă sau pe role, dificultatea de a fi începător, învățăcel în toate aspectele vieții (să meargă, să vorbească, să coloreze, să numere, să scrie, să citească, să socotească, să se controleze, să se orienteze în spațiu și timp etc) și de a cultiva răbdarea și perseverența, conflictul plăcere imediată – autocontrol etc.
O alegere bună a poveștii trebuie să țină cont de următoarele criterii:
– să oglindească problema sau aspectul semnificativ din prezentul copilului, astfel încât acesta să se simtă înțeles, să se recunoască în situația din poveste și chiar să spună spontan „Și eu fac la fel! Și mie mi s-a întâmplat la fel!”;
– să existe un model, un personaj pozitiv cu care copilul se va putea identifica, astfel încât să realizeze că nu este singurul care se confruntă cu acea situație de viață și să realizeze că dificultatea nu este insurmontabilă;
– să fie pe cât posibil amuzantă, jucăușă, deoarece umorul și spiritul ludic scad tensiunea și îl ajută pe copil să ia distanță față de problema lui, să o vadă “de sus”, să aibă perspectivă și să o relativizeze, să o perceapă ca pe ceva mult mai facil de abordat decât părea inițial;
– să conțină aspecte educative exprimate cu bunătate și empatie față de dilemele, preocupările, dificultățile personajului și față de perspectiva lui asupra vieții;
– să ofere cât mai multe alternative, posibile soluții de rezolvare, iar pentru realizarea acestei cerințe, se pot selecta mai multe povești care abordează altfel aceeași tematică din alt unghi, care au altă viziune;
– poate conține ilustrații pentru a ajuta copiii să se conecteze prin mai multe simțuri și funcții psihice la mesajul transmis: auditiv și vizual, ca simțuri, precum și emoțional și cognitiv, ca și funcții psihice.
Alte recomandări:
– atunci când povestea este foarte lungă adultul poate face un rezumat pentru a facilita înțelegerea;
– atunci când copilul întrerupe și dorește el să spună povestea după ilustrații, putem face o înțelegere cu el: mai întâi spune copilul și adultul ascultă, apoi se inversează rolurile de ascultător și povestitor, inversarea putându-se face de mai multe ori pentru aceeași poveste;
– se poate apela la figurine, jucării sau desene făcute de adult și copil împreună pentru ilustrarea poveștii sub formă de teatru de păpuși sau de joc;
– este foarte important să i se dea posibilitatea copilului să caute și alte finaluri la povestea aleasă sau la momentele critice din poveste și toate acestea să fie analizate doar după ce copilul însuși le-a testat în joc eficiența;
– ca psihoterapeut care lucrează de mai mulți ani atât cu copii, cât și cu adolescenți și adulți, recomand poveștile, basmele și povestirile persoanelor de orice vârstă deoarece copilul și adolescentul din noi dăinuie toată viața și poate reprezenta atât sursa de suferință, conflicte, dificultăți relaționale, nefericire, nesiguranță dacă este un copil rănit, cât și sursa spontaneității, jocului, creativității, bucuriei prezentului dacă este un copil care a primit dragoste și disciplină când era mic sau care primește dragoste și disciplină în prezent de la mama și tatăl lui actuali, adică noi înșine – noi cei care ca adulți suntem responsabili de fericirea noastră, de prezentul nostru.
Psiholog Alexandra Lavinia Rogozea
Psihoterapeut și consilier psihologic de orientare jungiană
Comments
Tell us what do you think.
There are no comments on this entry.